Nu puține sunt persoanele care dețin un PFA cu cod CAEN 6202, cod ce presupune activitățile de consultanță în tehnologia informației, și care au avut diferite contracte de colaborare cu firme din Statele Unite ale Americii sau țâri ale Uniunii Europene
În acest context, au fost realizate anumite modificări la începutul anului 2021, iar drept urmare regimul de impozitare este acum în sistem real. Aceste persoane se întreabă dacă venitul se consideră ca fiind realizat peste granițe, sau nu, chiar dacă întreaga activitate are loc în țară și nu există un punct de lucru în afara țării.
Dacă și tu te-ai lovit de această dilemă, atunci în rândurile următoare vei găsi toate răspunsurile pe care le cauți. Sperăm să îți fie de ajutor!
Această situație este clarificată de articolul 69, alineatul 1 din Codul fiscal. Ce spune acesta? Persoanele care obțin venituri de pe urma unor activități independente diferite față de veniturile obținute din profesiile liberale, normele de venit sunt aplicate ținând cont în mod principal de locul în care se realizează activitatea.
În susținerea acestei mențiuni din Codul fiscal vine și articolul 67, alineatul 1. Conform acestuia, nu are relevanță sursa veniturilor, atât timp cât activitățile independente sunt desfășurate în România.
Ce ar trebui să înțelegem din asta? Un PFA cu cod CAEN 6202 va fi la fel impozitat conform sistemului de impunere în funcție de venit, chiar dacă sursa veniturilor este reprezentată de un contract realizat cu o companie din Statele Unite ale Americii. Iar asta deoarece activitatea are loc în România.
Situația devine puțin mai complicată atunci când pentru realizarea serviciilor prevăzute în contractul realizat pe PFA cu firma din SUA este necesară prestarea serviciilor și pe teritoriul țării respective. În această situație, devin incidente prevederile din articolul cu numărul 130, alineatul 3 1 din cadrul Codului Fiscal. Conform acestora, dacă venitul net anual în România este determinat pe baza normei de venit, în cazul veniturilor ce se obțin în străinătate care au aceeași natură precum cele dobândite în țară, venitul net anual contractat în străinătate este determinat în sistem real sau, în anumite situații, este raportat în funcție de venitul brut dobândit în statul străin.
În cazul în care PFA-ul respectiv, care deține codul CAEN 6202, obține venituri atât în țară cât și în străinătate, venitul net anual dobândit în urma activității realizate este calculat în funcție de normă de venit pentru activitatea din țară, dar și luând în calcul venitul brut sau net calculat în sistem real pentru activitatea din străinătate.
În ceea ce privește completarea declarației unice, aceasta trebuie calculată având în vedere aceste sisteme de impunere despre care am vorbit în rândurile de mai sus.