Profesorii care oferă meditații – obligații și informații utile

15 aprilie 2022|Tags: , |
pfa meditatii

ANAF a luat în vizor profesorii care obțin venituri de pe urma meditațiilor pe care le oferă și își dorește să impoziteze aceste câștiguri. Pentru început, este un proiect pilot prin care își doresc să îi determine pe profesorii care oferă meditații contracost să își declare câștigurile obținute și să plătească impozitele aferente.

Altfel spus, ANAF își dorește să convingă profesorii cu vorba bună, dar probabil că nu mai este mult până când își vor schimba atitudinea și vor trece la măsuri mai drastice, așa cum sunt sancțiunile.

Cu toate acestea, nu ar trebui să existe prea multe motive de îngrijorare. Asta deoarece obligațiile pe care un profesor ce oferă meditații le are nu sunt chiar atât de costisitoare precum s-ar putea crede și totodată nici foarte complicate nu sunt.

Mai mult decât atât, profesorii care oferă meditații pot solicita oricând ajutorul unui contabil, asta mai ales datorită faptului că serviciile de contabilitate nu au costuri atât de mari.

Care sunt obligațiile unui profesor care obține venituri din meditații

Nu puțini sunt profesorii care obțin venituri suplimentare din oferirea meditațiilor contracost. Drept urmare, probabil că majoritatea se întreabă acum care sunt obligațiile pe care le au, pentru a putea oferi meditații în mod 100% legal.

Dacă și tu te întrebi asta, vei afla răspunsul din rândurile următoare!

Deschiderea unei entități economice

Înființare PFA pentru meditații

Comandă Înființare PFA

Un prim pas pe care trebuie să îl facă un profesor ce oferă meditații pentru a intra în legalitate este să își deschidă o entitate economică. Dacă veniturile obținute provin doar din meditații, atunci cea mai bună opțiune pe care o are la dispoziție este deschiderea unui PFA cu activitatea având codul CAEN 8559 .

Pentru a-ți înființa un PFA ai nevoie de puține documente: copie după cartea de identitate a titularului PFA, actele care dovedesc deținerea proprietății imobilului unde va avea loc sediul profesional, copii după cărțile de identitate ale proprietarilor imobilului și actul ce face dovada calificarea sau a studiilor în domeniul activității PFA-ului.

Poți înființa un PFA singur sau poți solicita serviciile unei firme ce oferă astfel de servicii. Dianex.ro se poate ocupa de înființarea PFA-ului tău printr-o procedură extrem de simplă!

Taxele și contribuțiile pe care trebuie să le plătească un profesor care oferă meditații

Un PFA nu este nevoit să plătească prea multe taxe și contribuții, iar acestea nu sunt deloc complicate.

De exemplu, în cazul în care veniturile lunare obținute sunt mai mari decât un salariu minim pe economie, atunci se poate opta pentru plata impozitului la norma de venit, acest mod de impozitare fiind foarte avantajos. Normele de venit se stabilesc de către fiecare administrație financiară în parte.

Mai mult decât atât, există mai multe beneficii și facilități pentru titularii PFA-urilor care sunt salariați și/sau au vârsta de peste 60 de ani.

În cazul în care venitul pe un an este mai mare decât valoarea a 12 salarii minime, impozitul pe care îl vor plăti este de 10% din norma stabilită, 25% contribuții CAS și 10% contribuții CASS din valoarea salariului minim.

Exemplul 1 de calcul taxe PFA care desfășoară activități de meditație, cu sediul în București Sector 3, titularul având și calitatea de salariat pentru perioadă nedeterminată, cu normă întreagă la o școală.

Norma de venit pentru anul 2023 este de 36.000 lei / an.

Fiind și salariat cu contract individual de muncă încheiat pe o perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, beneficiază de o reducere a normei cu 50%. Astfel noua normă de venit pentru exemplul nostru devine 18.000 lei.

Constatăm că valoarea noii norme este mai mică decât 36.000 lei (adică 12 luni x 3.000 lei salariu minim) .

Pentru exemplul nostru, PFA-ul care desfășoară activități de meditație, este obligat să plătească doar impozit pe venit anual în valoare de 1.800 lei.

Altfel spus, indiferent de suma încasată într-un an (cu condiția ca acea sumă sa fie mai mică decât 100.000 Euro), profesorii vor plăti o sumă modică de 1.800 lei pe an. Deci 150 lei pe lună.

Exemplul 2 de calcul taxe PFA care desfășoară activități de meditație, cu sediul în București Sector 3 si nu au calitatea de salariat.

Norma de venit pentru anul 2023 este de 36.000 lei / an.

Pentru exemplul nostru, PFA-ul care desfășoară activități de meditație, este obligat să plătească anual, cumulat:

  • 3.600 lei – impozit pe venit.
  • 3.600 lei – contribuție pentru asigurarea de sănătate.
  • 9.000 lei- contribuți asigurări sociale de pensie.

Total de plată pentru anul 2023 – 16.200 lei.

Pentru PFA-urile înființate in cursul anului 2023 suma de plată se calculează proporțional cu numărul de luni în care PFA-ul rămase din an.

Servicii de contabilitate pentru câștigurile obținute din meditații

Chiar dacă mai multe voci spun că un PFA nu trebuie decât să țină un Registru de evidență fiscală și că nu există obligații privind evidența contabilă, adevărul este puțin diferit.

Atât timp cât experiența și cunoștințele în domeniu lipsesc cu desăvârșire, sunt multe pericole birocratice la care titularii unui PFA sunt expuși. Iar date fiind costurile foarte accesibile pe care o firmă de contabilitate pentru PFA le presupune, chiar nu merită stresul și riscurile de a-ți ține contabilitatea singur.

Sigur, în cea mai mare măsură contabilitatea unui PFA nu este foarte dificil de organizat, dar detaliile fac diferența și pot presupune riscuri majore. Drept urmare, de ce să nu lași partea de contabilitate pe mâini bune?

Case de marcat pentru profesorii care oferă meditații

Mulți dintre profesorii care obțin venituri din meditații se întreabă dacă ar trebui să dețină o casă de marcat. Ei bine, este destul de simplu:

  • În cazul în care plata meditațiilor se face doar prin transfer bancar, nu există obligația de a folosi o casă de marcat;
  • Casa de marcat este necesară doar în cazul în care meditațiile sunt plătite și cu bani cash.

Acestea sunt, așadar, cele mai importante lucruri pe care trebuie să le cunoască profesorii care obțin venituri din meditații și vor să intre în cadru de legalitate.

Go to Top